Încasările Microsoft, încă o dovadă a faptului că pandemia nu a fost un lucru rău, pentru unii

de: Alexandru Puiu
28 04. 2021

În ultima săptămână, mai multe companii importante au publicat rezultatele financiare pe ultimul trimestru. Pe lângă Tesla și Alphabet (Google), a venit rândul celor de la Microsoft să se laude cu niște valori care te lasă mască.

În timp ce un număr mare oameni au început să lucreze de acasă în ultimul an, mulți dintre ei au devenit dependenți de servicii Microsoft. Astfel, nu ar trebui să vină ca o surpriză o creștere impresionantă de 44% a profitului. Acesta este doar cel mai recent gigant din tech ce atestă dependența noastră de tehnologie după un an devenit sinonim cu pandemia.

În comunicatul dedicat investitorilor, Microsoft a atras atenția asupra faptului că s-a bucurat de o creștere a încasărilor pe cel mai recent trimestru fiscal de 19%, pentru un total de 41,7 miliarde de dolari. Mai impresionantă este însă creșterea profitului net, până la 15,5 miliarde de dolari. Comparativ cu estimările analiștilor care s-au aruncat la încasări de 41,05 miliarde de dolari, lucrurile au fost un pic mai roz pentru gigantul din Redmond, conform Yahoo Finance.

Aceasta este consecința faptului că din ce în ce mai mulți oameni se bazează pe serviciile de cloud și digital ale Microsoft, indiferent de dimensiunea firmei în care activează. Trendul nu va face decât să crească, până când cei mai mulți dintre noi vor reveni la birou, deși multe companii au anunțat că realitatea de odinioară s-ar putea să nu mai revină niciodată.

Microsoft insistă pe faptul că încasările pe partea de servere Azure au crescut cu 50% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce serviciile inteligente de cloud au înregistrat o creștere de 22% a încasărilor, până la 15,1 miliarde de dolari. Dacă aveai o curiozitate legată de Xbox, în timp ce unii încă fac eforturi supraomenești pentru a pune mâna pe un Xbox Series X și Series S, vânzările de console Microsoft au crescut cu 232% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sintetizând, dacă te gândeai de mult timp să cumperi acțiuni, dar nu erai sigur în ce direcție să mergi, Microsoft și Alphabet, compania mamă a Google, ar putea fi cele mai sigure pariuri de viitor. ”După un an de pandemie, curba adopției digitale nu pare să încetinească. Accelerează și este doar începutul.”, a atras atenția Satya Nadella, CEO-ul Microsoft.